Septembrie - Doar pentru tine

Primele ore de toamnă au venit ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, fără acea „luptă“ între anotimpuri, fără nimic. Toamna mea a venit mai repede decât mă aşteptam, cu aceleaşi gânduri ca de fiecare dată, cu clipele retrăire şi cuvintele auzite ca un ecou din trecut. Numai că, spre deosebire de alte toamne, acum este linişte… Nimic nu este aşa cum nu ar trebui să fie. De câteva zile încerc să scriu ceva, să-mi aştern pe o pagină oarecare gânduri,e întrebările, angoasele. De fapt… întrebările. De ce? Nu îmi explic de ce. Şi acum, pentru a reveni la un obicei pe care credeam că îl pierdusem, îţi voi scrie... De ce-mi asculţi clipele de linişte? De ce-mi cauţi gândurile ştiind că voi observa? De ce-urile adresate ţie sunt prea multe numai că, dintr-o stare lipsită total de dramatism, mă voi abţine să ţi le exprim acum. Sau poate nu ţi le voi spune niciodată. Nu mă gândesc la nimic, nu mă aştept la ceva anume, nu visez, nu sper şi nu te caut. Am făcut aşa cum mi s-a spus. Vrei să ştii adevărul?! Da, mi-e dor de tine, îmi lipseşti şi… Atât. M-am obişnuit cu gândul, am intrat în rutina cotidiană, am încercat să uit. La un moment dat te-am şters cu totul din gândurile mele, din telefon şi de oriunde. nu am vrut să te caut, să ştiu de tine sau tu de mine. Măcar am încercat. Acum de ce-mi asculţi liniştea?